Job fulfillment. Asa, de marti…

Nu e cel mai bun subiect pentru o zi de marti, mai ales ca la mine a inceput direct cu toate cele 3 ceasuri rele, in sir indian…

M-am trezit cu elan pe la 4 sa fac niste chestii, in general personale (notate in Trello cu o zi inainte:)), ca daca nu fac ceva “pentru mine” intre 5 si 7-8, zisu-s-a cu timpul personal!

Plati restante, cumparaturi, genul de lucruri pe care le tot aman de pe o luna pe alta. Printre ele, am pus si niste lucruri mai elevate, gen “sa conectez contul de Google Analytics (dupa ce il creez:) la site-ul valentinafrangu.ro. Naiba stie la ce-mi trebuie, zice-se ca te ajuta, daca te injura unul caruia nu-i place de tine, sa vezi cum a ajuns de tine:)

Bref e, o chestie simpla, de copil de gradinita… mi-a luat mai mult de-o ora. Restul le-am pierdut cu plati, comandat carti (am facut o stiva pe care nu stiu cand o voi citi, sta la rand dupa stiva de carti de pe Kindle).

Si cum nu mi-a mai ramas prea mult timp pentru reflectii personale, ca acusi incep sfintele sedinte de vanzari de miercurea, va las voua aici, poate abia v-ati trezit si aveti timp de rumegat pentru mine asta la cafea:

Cum ne dam seama ce ne-ar face fericiti in viata, mai ales profesionala, sa nu avem sentimentul ca muncim “ca boii la jug”?

biroul meu de marti dimineata:)

Vorbeam ieri cu o prietena, care a serbat curand… ceva mai mult de 25 de primaveri :), despre asta:

“De ce sunt atat de multe cursuri despre “descopera-ti vocatia”, atat de multi oameni in deriva care fac te-miri-ce doar-doar descopera scanteia pasiunii? Care au joburi sclipitoare, salarii pufoase, si totusi, nu se duc cu drag la job? Atat de multa lume care viseaza sa fie antreprenor, sa se umple de bani si sa nu mai mearga o zi in viata lor la scarbici? (o adevarata pandemie si aici..)”

E simplu, ii zic, sunt pentru ca oamenii sunt nefericiti. Oricat de bine se mint, si oricat de bine ascund asta sub mormanul de “no filter pics” de pe Facebook/Insta.

Din punctul meu de vedere, la intersectia a multor cursuri, facute sa acopere zgomotul acelorasi intrebari de mai sus, cred ca am aflat secretul. Printre cei mai convingatori au fost Tony Robbins si Steven Kotler.

Secretul unei vieti profesionale/cariere/mod de a-ti duce castiga existenta… ta-daaaa!…… E sa faci ceea ce iti placea sa faci in copilarie:)

Se pare ca singurul mod de a fi cu adevarat impliniti cu ceea ce facem, este sa facem ceva conectat de ceea ce ne placea sa facem intre 7 si 14 ani. Poate, ca si mine, o sa zici “nu-mi placea nimic la varsta aia, bateam maidanul si chiuleam de la scoala”. Cred ca si de aici poti sa tragi niste concluzii bune…. gen, “as putea face ceva legat de calatorii, experiente unice, si tehnici de relaxare zen”:)

Dar merita sa faci o instrospectie. Sau sa intrebi parintii, bunicii, cam ce faceai tu, ce te preocupa la varsta aia…si poate tragi niste concluzii. Poate esti contabil si tie iti placea sa inventezi povesti pentru clica de copii din fata blocului. Sau poate visai sa ajungi o mare vedeta de cinema, si acum esti programator. Si asta nu inseamna ca trebuie sa renunti sa fii contabil, sau programator.

Ci doar ca poate, pe langa asta, poate merita sa dai voie sa incolteasca, firav, unor sentimente vii, adanc ingropate, de bucurie pura atunci cand faci ceea ce-ti place. Si poate cand inchei actele de contabilitate, scrii jumatate de ora povesti pentru copii. Sau dupa ce termini ultimele linii de cod, poate iei niste cursuri de stand-up. or something :))

Eu am trecut prin exercitiul asta, a fost mai mult decat revelator. Din “vedeta TV, scriitoare si actrita”, oare ce tocanita as putea face ?:)

Voi, cum stati?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s